O nouă sesiune de înscrieri în Octombrie pentru Programul Casa Verde – Fotovoltaice 2020 este anuntata de catre reprezentantii Administratiei Fondului pentru Mediu.

Andreea Kohalmi-Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), a declarat la inceputul lunii august că aproape 14.000 de beneficiari vor primi bani în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

„Am lansat de curând Programul „Casa Eficientă Energetic”, cu scopul expres de a reduce emisiile de dioxid de carbon prin eficientizarea energetică a clădirilor unifamiliale.

Casa Verde Fotovoltaice 2020 - sesiunea a 2-a

Casa Verde Fotovoltaice 2020 – sesiunea a 2-a

„În contextul în care mai avem în continuare buget pentru asemenea investiţii, pregătim o nouă sesiune de lansare (N.R. Casa Verde – Fotovoltaice 2020). În acest sens, am făcut şi astăzi o primă consultare publică online cu beneficiari şi cu instalatori. Îmi propun ca, până la finalul lunii, să avem în consultare un Ghid de finanţare pentru continuarea acestui program, urmând ca în luna septembrie să-l definitivăm, astfel încât din octombrie să poată să pornească o nouă sesiune de înscrieri” a precizat în conferința de presă presedintele AFM.

Acum se află în dezbatere publică şi un Ghid de finanţare pentru eficientizarea energetică a clădirilor cu destinaţie de şcoli şi grădiniţe.

Programul Casa Verde – Fotovoltaice 2020 – sesiunea I a pornit de la lansare cu stângul.

La șapte luni după ce au depus cererile, mai bine de jumătate dintre cei înscriși au aflat că au fost respinși pe motiv că pe dosare nu apărea data la care documentele au fost înregistrate la instalatorii autorizați care depun proiectele.

Analiza programului Casa Verde – Fotovoltaice pana acum

O analiza sintetica a datelor disponibile referitoare la ne arata ca Casa Verde – Fotovoltaice 2020 – in sesiunea I

  • 8.866 cereri de finaantare au fost respinse;
  • 15,253 dosare admise din totalul de aproximativ 26.000 reprezentand sub 60 de procente
  • 7.848 de Avize Tehnice de Racordare încărcate în sistem pentru programul Casa Verde – Fotovoltaice 2020
  • sub 3000 de contracte semnate la data articolului.

Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice 2020” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de către autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuieli eligbile in programul „Casa Verde Fotovoltaice 2020”:

  • panouri fotovoltaice;
  • invertor;
  • materiale conexiuni;
  • structura de montaj a sistemului;
  • tablou electric curent continuu/curent alternativ;
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile;
  • modul de comunicație;
  • contor inteligent care măsoară cantitateade energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic.

Prosumatorul reprezinta clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, cu o putere mai mică de 27kW, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis.

Prin acest program AFM isi doreste cresterea performantei energetice la nivel national prin utilizarea de surse de generare verzi accesibile utilizatorilor finali, mai ales casnici.