Intro
Greu de crezut dar este o legatura importanta intre locul in care se odihneste familia domnitorului Stirbey (palatul cu acelasi nume din Buftea) si gazda concertului de Anul Nou al filarmonicii vieneze, cladirea operei de stat din Viena. Aflati in cele ce urmaza ce le leaga si mergeti sa vizitati ambele locuri, va veti bucura de arhitectura impresionanta a sfarsitului de secol XIX in ambele cazuri.
Gazda concertului de Anul Nou al filarmonicii de la Viena
Cu o traditie de 80 de ani neintrerupti, cladirea operei de stat din Vienna gazduieste in fiecare zi a noului an traditionalul concert de muzica clasica preluat in aproape 100 de tari si cu o estimare de 1 miliard de telespectatori. Impresionant atat prin longevitate dar si prin modul in care a fost transmisa muzica din generatie in generatie. Anul acesta, pe 01.01.2019 al 19-lea dirijor va fi Christian Thielemann.
Pretul unui bilet ajunge si la 800 de euro si incepe cu 35 de euro dar sa il procuri este aproape imposibil datorita numarului mic de locuri in raport cu cererea. Din acest motiv, pentru a satisface pe cat posbil cerintele publicului si aratand respectul fata de acesta, organizatorii au decis ca biletele sa fie trase la sorti. Da, poate parea surprinzator pentru unii dar nu au marit pretul! Pentru a va face lectura mai placuta, va recomandam sa apasati play si sa porniti sonorul.
Concertul de Anul Nou are loc la Musikverein, considerat deja un centru important al muzicii clasice din Viena. Sala mare a fost denumită şi Sala de Aur din cladirea operei de stat din Viena.
Un templu al muzicii
Această sală nu doar este considerată cea mai frumoasă din lume, ci şi una dintre cele mai bune săli sub aspectul… acustic. Pentru Concertul de Anul Nou de la Viena, influentele istoriciste ale stilului arhitectural al salii construite după un model de inspiratie antica (din Grecia antica) care aduce in componenta sa modele si idei arhitecturale din antichitate i-au fost adăugate cateva decoratiuni florale magnifice si cateva elemente noi contemporane. Coloanele, cariatidele şi reliefurile frontonului nu doar sugereaza dar aproape ca ne confirma faptul ca in acest loc exista un templu. Un templu al muzicii.
Concertul de anul nou de la Viena este de departe vedeta spectacolelor oferite in acest loc maiestuos. Cladirea operei de stat din viena este ea insasi o opera. O opera arhitecturala care se identifica cu opera mondiala. Aici este gazduita cea mai mare companie de opera din lume.
Arc peste timp
Unul dintre cei mai cunoscuti critici ai vremii, Eduard Hanslick spunea in 1870 anul inaugurarii cladirii operei din Viena ca este o „armonie minunată a arhitecturii”.
Trei ani a durat construirea celei mai frumoase cladiri de concerte din lume, recunoscuta unanim de toti iubitorii muzicii.
Edificarea acestui imobil, cladirea operei de stat din Viena a fost posibilă printr-un decret istoric al împăratului Franz Joseph. În 1857, el a ordonat înlăturarea zidurilor de la Viena, astfel încât să poată fi creat un bulevard sofisticat și modern, Ringstrasse. Prin ceea ce nou denumim astazi plan urbanistic, dovedind o viziune deosebita, acest bulevard este si acum una din cele mai importante artere ale Vienei gandit chiar de imparatul austriac acum mai bine de un secol.
Un joc de imaginatie, atunci si acum, trageti de sageti in sus sau jos!
A fost elaborat cu aceasta ocazie un plan ambițios pentru a ridica o clădire magnifică care să formeze un punct de atracție arhitectural al arterei vieneze, Ringstrasse.
Cativa arhitecți, printre care Theophil Hansen, August Siccard von Siccardsburg și Eduard van der Nüll, au fost invitați sa participe cu idei. Foarte apreciatii Siccardsburg și van der Nüll, proiectantii operei vechi, au refuzat insa invitația.
Stilul arhitectural abordat
Ideea unui astfel de obiectiv a adus o provocare importanta fortand arhitectii sa-si depasesca limitele proprii dar si ale epocii. Spre deosebire de istoricismul si romanticul anterior de data aceasta intoarcerea a fost mult mai adanca trecand peste perioada renascentista si ajungand chiar in antichitate. Cel care s-a simtit cel mai bine in acest mediu, mai ales datrorita studiilor facute la Atena a fost danezul Theophil Hansen (devenit apoi cetatean austriac). Acelasi arhitect este si cel care a participat ca proiectant al capelei Stirbey de la Buftea (din curtea palatului cu acelasi nume), in care se pare ca se odihneste familia domnitorilor romani. Speram sa avem ocazia sa o prezentam odata si pe aceasta in paginile blogului Spatiul Domestic.
Pentru cladirea operei de stat din Viena, inspiratia acestuia s-a aflat in Grecia antica devenind astfel unul din exponentii renasterii grecesti din arhitectura.
Influente arhitecturale
Influenta istoricista promovata in stilul arhitectural aduce in cladirea operei de stat din Viena coloanele ionice si acoperisul fabulos al templului muzical cunoscut sub denumirea Brahms Saal din 1937 care poate primi aproape 600 de spectatori. Acest element de mare insemnatate este reprezentat de tavanul interior al cladirii absolut maiestuos.
Fatada principala a cladirii pune in lumina elemente arhitecturale atat prin forma dar si cromatic care ne transpun o atmosfera devenita clasica pentru ce altceva decat… muzica clasica.
Clădirea operei din Viena, Musikverein a suferit modificari semnificative în 1911 sub îndrumarea elevului lui Hansen, arhitectul Ludwig Richter.
În 2001, o decizie a autoritatilor locale a autorizat construirea poate a celui mai mare proiect de extindere de la ridicarea clădirii originale a cladirii operei din Viena. Într-un spațiu excavat sub cladire au fost create cele patru săli noi (Vier Neuen Säle) care au fost deschise în 2004.
Arhitectul austriac Wilhelm Holzbauer și partenerul său Dieter Irresberger au dezvoltat un nou concept estetic pentru proiectul care a oferit o nouă interpretare a stilului si a unor elemente ale clădirii istorice și le-au combinat curajos cu teme si materiale moderne si semnificative epocii noastre: sticlă, metal, piatră și lemn.
Spatiul Domesticelebru prezentat in acest articol are o mare valoare arhitecturala. Tot ce ne dorim cu acest articol este sa va starnim interesul si sa vizitati personal cladirea operei de stat din Viena. Este, pe langa arta refinata pe care o gazduieste cu succes, un reper arhitectural, muzical dar si o istorie in sine.
Spectacolul continua
Mergeti la Viena! Pentru a va bucura de spectacolul complet va recomandam sa alegeti un concert, aici desfasurandu-se cu regularitate evenimente de marca, indiferent de anotimp.
Incheiem asa cum am inceput, referindu-ne la concertul de Anul Nou de la Viena din 2019. Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena îi reuneşte pe cei mai buni dintre cei mai buni: programul muzical este plin de vivacitate şi foarte antrenant asa cum ar trebui sa fie orice inceput dar este si meditativ în acelaşi timp, cu compoziţii aparţinând dinastiei Strauss (tatal si fiul) şi contemporanilor acesteia este un mod minunat de a începe bine noul an. De la valsuri la polci, cea mai vieneză muzică scrisă vreodată reverberează de fiecare data într-o interpretare artistică de valoare.
Inregistrarea traditionalei urari din cadrul concertului de Anul Nou din 2013 al filarmonicii din Viena poate fi revazuta aici
La capătul unui an în care întreaga lumea muzicală a fost suspendată, celebrul concertul de Anul Nou a fost adaptat condițiilor pandemice. Pentru prima oară în istorie, ritualul în ritm de vals al începutului de an de la Viena a avut loc in fata maiesuasei sali fara spectatori. Retinem mesajul maetrului Riccardo Muti: Muzicantii au in armele lor flori pentru a provoca bucurie si a aduce fericire! Statele si guvernele sa investeasca in cultura pentru a avea o lume mai buna in viitor!
Inregistrarea concertului de Anul Nou din 2021 al filarmonicii din Viena poate fi revazuta aici:
Inregistrarea concertului de Anul Nou din 2020 al filarmonicii din Viena poate fi revazuta aici:
Sa aveti un An Nou plin de realizari, impliniri si … energie, asa ca in Marșul lui Radetzky :)
Surse:
- https://www.musikverein.at
- https://www.wienerphilharmoniker.at
- Wikipedia.org
- Geo.de
Comenteaza