O strada cat o istorie – strada Pelerinilor

“Ipocrizie: distanţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce vrei să pari a fi.” George Budoi

Cartierul disparut

Aflata in (aproape) disparutul cartier Uranus, Spatiul Domesticelebru despre care scriem astazi nu mai exista. S-a stins la mai putin de un “cincinal” inaintea caderii fortate a regimului comunist roman. Ar fi foarte greu de facut o evaluare a pierderilor datorate acestor masuri distructive dar acesta e alt subiect.

Zona Uranus – Strada pelerinilor la sfarsitul secolului 19

Straduta mica a luat cu ea, odata cu disparitia celei mari parti din cartierul Uranus, istoria locului, povestile si intamplarile simple ale oamenilor care o treceau zilnic sau traversau ocazional. Strada Pelerinilor era una din trecerile importante din Bucuresti care facea legatura intre zona Cazarmilor si Arhivele Statului, partea centrala, Splaiurile (asa cum se numeau bucatile dintre podurile de pe raul ce traverseaza Bucurescii din perioada antebelica) Dambovitei.

Scaricica sau Strada Pelerinilor

Scaricica, cum mai era denumita strada Pelerinilor, parcurgea o diferenta de nivel de aproape 15 metri pe o distanta foarte scurta, mai putin de 30 de metri liniari. Din acest motiv era foarte abrupta. Panta cu inclinatie semnificativa nu permitea atelajelor si mai tarziu masinilor sa o parcurga iar la pas era greu sa urci fara ajutorul pretios al scarilor care se intindeau pe o parte si pe cealalta a pavajului din piatra cubica. Pavajul avea la momentul demolarii mai bine de un secol si probabil ca ar mai fi rezistat inca odata pe atat. Acesta conferea o imagine arhaica zonei. Mai putin cunoscut este faptul ca strada Pelerinilor nu avea deloc numere postale. Toate proprietatile aveau acces si din strazile alaturate. Acestea erau Putul cu apa rece (partea din josul strazii Pelerinilor si intrarea Maior Ene (partea din deal).

Ce a fost, a fost

Cartierul Uranus a cazut pentru a face loc megalomaniei liderilor comunisti, a blocurilor si a infernalei cladiri care a devenit emblematica acum. Locul fostei coline Mihai Voda a fost luat de betoanele comunismului si inchis intre zidurile inalte si inaccesibile.

Impreuna cu strada Pelerinilor si casele ei au fost facute una cu pamantul multe alte monumente istorice de valoare in cartierul Uranus. Cele mai impostante sunt cladirea Arhivelor Nationale si cladirile Arsenalului Armatei precum inclusiv Muzeul Militar, Spitalul Brâncovenesc, clădirea Operetei, stadionul Republicii (era un stadion construit în stil art deco), Casa Demetriade, Fântâna Lahovary, ansamblul de chilii din jurul Bisericii Schitul Maicilor plus multe case frumoase de oameni, fiecare cu istoria ei, cu arhitectura ei.

Imagine aeriala zona Uranus in anul 1928

Momentul retine graba cu care se distrugea totul, documentele din Arhivele Naţionale, se povesteste ca au fost mutate de soldaţi într-o singură noapte, printr-un ordin emis urgent, astfel încât demolarea clădirii să aibă loc cât mai repede posibil.

„Este un fel de Hiroshima, asta s-a întâmplat cu zona Uranus, a fost un dezastru total, s-a ras totul”, declara in anii 2010 istoricul Dinu Giurescu.

In zilele noastre Bucurestiul mai pastreaza o singura strada in trepte. Aceasta este in zona parcului Carol, se numeste strada Xenofon si puteti citi mai multe depre ea aici.

Strada Pelerinilor a fost una din străduțele pline de farmec din perimetrul Rahova-Uranus demolate în perioada sistematizării, in anul 1985. A fost.

Unde era Strada Pelerinilor

Am reusit sa localizam cu exactitate corespondența acestei străzi pe harta Bucurestiului de astazi. Am avut o surpriza pe care am ales sa o destainuim in finalul acestui articol.

Intre 2 lumi – Strada Pelerinilor

Astazi nu putem din pacate decat sa ne imaginam cum ar fi fost strada Pelerinilor din puținele fotografii rămase.

Strada Pelerinilor, ca Intreg cartierul Uranus, cu strazile lui mici, era in panta. Aproape toate erau pavate cu piatra cubica si aveau case vechi, pitoreşti, unele frumoase, altele mai urate, dar fiecare cu locul ei in istoria orasului.

Zona si mai ales strada Pelerinilor este putin probabil sa fi fost parte a unei sistematizari, a unui plan urbanistic. Bucurescii, ca sate de campie nu aveau prea multe coline iar aceasta (Mihai Voda) era una dintre ele, rezultata din erodarea terasei inferioare a Dambovitei de catre apele sale. Pitorescul dat de panta abrupta si scarile acesteia sunt greu de regasit chiar si la momentul acela. Probabil ca strada Pelerinilor a aparut odata cu dezvoltarea majora a zonei care a avut loc in anii 1860-1880 perioada in care a fost construit in imediata apropiere Arsenalul Armatei.

Credem ca strada Pelerinilor a rezistat putin peste un secol. In anul centenarului, din umbra, ea pare ca desparte doua lumi.

Vacinatatile strazii Pelerinilor

Strada Pelerinilor, cu numele ei atat de sugestiv, se invecina cu altele denumite dupa din motive lesne de intuit: Cazărmii, Brutus,  Bateriilor, Vităneşti, Puţul cu Apă Rece, Vânători, Sapienţei, Apolodor, Meteorilor, Antim, Puişor, Crăiţelor, Aleea Trandafirilor, Militari, Schitul Maicilor, Banul Mihalcea, Meteorilor, Minotaurului, Arionoaia, iar astea sunt doar câteva exemple. Acestea, impreuna cu strada Pelerinilor au disparut brusc in 1985 facand loc altora care stau acum sa-si ridice propria istorie dar care i-au gonit nedrept pe cei de aici.

Unde ar fi fost Strada Pelerinilor

Istoria ramasa scrisa

„E un pitoresc drum, bolovănos, ce urcă, treaptă cu treaptă, greoi, din Strada Puţu-cu-apă-rece, până sus în dosul cazărmilor din strada 13 Septembrie, unde-ţi apare, peste pomii şi casele din coastă, nesfârşita veselă grădină a mahalalelor bucureştene, iar pe vreme limpede, în zare, silueta albastră a Carpaţilor, cu tăietura caracteristică a Bucegilor.

Trec puţini prin această străduţă cu scări abrupte: oameni grăbiţi urcând gâfâind treptele scofâlcite, spre a-şi scuti un lung ocol; trec pe seară Olteni, bălăbănind coşurile goale, cântând vesel din frunză, mergând spre odăile lor din Dealul Spirii, trec soldaţi şi ofiţeri, iar, la amiazi şi seara, lucrătorii din Arsenal.

Adevăraţii stăpâni pe Scăricică sunt copiii: se aleargă aici ca nebunii, urcând şi scoborând de un număr înspăimântător de ori dealul, găsind mai ales plăcere să vadă plutind pe râuleţul subţirel de lături ce curge veşnic la vale prin mijlocul Scăricicăi, beţişoare ori bărci tăcute, mâncând uneori bătaie, dintr-o foaie de caiet. Se bucură peste măsură văzând cum sar barca şi plutele peste groaznice cataracte la fiece treaptă. Când ploua tare şi pot urca dealul bălăcind în apă cu picioarele goale,bucuria lor nu are margini. Iarna apoi, când zăpada a nivelat treptele, când Scăricică este de sus şi pana jos un povârniş periculos de gheaţă, numai ei îndrăznesc să o urce cu săniuţele şi răsună Scăricică de veselia lor zgomotoasă.

Dacă te gândeşti cât de uşor s-ar întâmpla să treacă jos o trăsură tocmai în clipa când se prăvălesc nebuneşte cu săniuţa la vale, mărturiseşti că mult dragi trebuie să-i fie Celui din cer copiii…”

Asa scria Henri Stahl in 1910 (sic), Bucureștii ce se duc.

Tot el mai scria atunci si ca „Oricît ar fi fost încă lipsit de maturitate, dacă s-ar fi păstrat, Bucureştii ar fi ajuns să aibă un caracter propriu, pitoresc, ar fi devenit un fel de Nurnberg; am preferat să ne modernizăm, banalizîndu-ne, maimuţărind Apusul”.

Cateva imagini de pe Scaricica din 1972 filmate pentru un „Cu mainile curate”

… atat s-a putut.

Concluzii

Fostul amplasament al acestei strazi desparte acum casa poporului de viitoarea cladire construita de bor.

Strada Pelerinilor in 1928

Zona Uranus, strada Putul cu apa rece colt cu Inundatiei, numai la cativa metri de strada Pelerinilor, asa arata in 1927 cartierul disparut sub buldozerele epocii de aur din Bucurescii care se afla inca in cautarea identitatii.

Altfel spus… Definitie:

Ipocrizie: distanţa dintre ceea ce eşti şi ceea ce vrei să pari a fi. – definiţie aforistică de George Budoi din Dicţionarul ipocriziei (2008)

Surse foto

1. Dan Dinescu
2. facebook.com/uranusdisparut
3. facebook.com Radu Dumitru
4. viabucuresti.ro
5. Fostulbucuresti
6. altele